Intrebari

In memoriam

Stabilitatea terenurilor

FOLOSIREA CĂTINEI ALBE ( Hippophae rhamnoides L. ) PENTRU OBŢINEREA STABILITĂŢII TERENURILOR

În România sunt afectate de procese de degradare suprafeţe mari de teren, o mare parte din acestea sunt chiar din suprafaţa agricolă, punerea în valoare a cătinei poate fi o soluţie pentru stoparea degradării solurilor şi ca un remediu ecologic pentru mari suprafeţe din ţară.

În Marea Enciclopedie Agricolă apărută in 1938 sub redacţia lui Constantin Filipescu, se arată că: “Specia este utilă în silvicultură pentru fixarea dunelor sau terenurilor mişcătoare, poate suporta bogăţia de săruri – NaCl, a solului din care motiv poate fi esenţa proprie pentru refacerea ţării Vrancei şi altor regiuni despădurite din regiunea saliferă subcarpatică în care instalarea pădurii pe soluri bogate în sărături întâmpină greutăţi. Ramificaţia sa bogată şi numeroşii săi spini îl fac apt pentru garduri vii. Ca arbust este foarte ornamental, atât prin frunzele sale argintii cât şi pentru fructele sale orange care se produc în număr mare şi persistă pe ramuri după căderea zăpezii.”

               Este o specie pionier, pe rădăcina principală o dată cu apariţia primelor radicele, precum şi pe rădăcinile secundare iau naştere nodozităţi care au proprietatea de a fixa azotul atmosferic cu ajutorul ciupercilor din grupa actinomicetelor. La o plantă tânără greutatea nodozităţilor variază de la 1 g. la 8,8 g. iar la cea matură între 0,19 şi 3,2 g. S-a stabilit experimental că acest arbust, cultivat pe terenurile degradate, datorită formării azotului biologic îmbogăţeşte solul în fertilanţi naturali, măreşte cantitatea de humus la hectar - 18,36 t. - iar speciile învecinate cu cătina cresc mai viguroase datorită sporirii clorofilei cu 49 - 80 %.

               Un experiment interesant a fost acela al utilizării cu succes a cătinei în acţiunile de fixare a nisipurilor din Delta Dunării. Aceasta s-a instalat abundent pe interdune medii, cu apa freatică nesalinizată, cu deosebire în zona Sfântu Gheorghe. Prin drajonare s-a ajuns şi pe dune joase medii şi înalte şi pe depresiuni joase chiar moderat salinizate dar unde apa freatică nu stagnează multă vreme la suprafaţa terenului. Interesant este faptul că dunele litorale din zona Sfântu Gheorghe, lipsite de vegetaţie lemnoasă până în anii 1975-1977, au fost invadate şi acoperite complet de cătină albă şi sălcioară pe întreaga lor lăţime de 200-300 de metri şi pe lungimea lor de câţiva kilometri. Ambele specii s-au instalat iniţial din sămânţa adusă probabil de păsări dintr-o plantaţie înfiinţată în perioada 1969-1975 situată la o distanţă de 300-500 m. şi din cătinişurile naturale. Acoperirea dunelor s-a produs în numai 5-10 ani, în perioada 1976-1986, cătina a drajonat ulterior puternic formând desişuri de nepătruns. Ea se extinde permanent pe interduna joasă, salinizată din spatele dunelor litorale.

               Cercetările şi experimentele efectuate în deltă au demonstrat valoarea excepţională a cătinei folosită singură sau în amestec pentru fixarea nisipurilor, pe terenurile plane cătina albă se instalează rapid formând desişuri de nepătruns.

               Cătina poate fi folosită şi ca gard viu, având în vedere costul ridicat al materialelor ea fiind o formă economică şi ecologică de protecţie a proprietăţilor ştiut fiind faptul că un gard bine întreţinut nu permite accesul nici la animalele mici, aici fiind recomandate varietăţile cu spini deşi.

          Cătina are un sistem radicular superficial foarte dezvoltat, cu rădăcini trasante ce pot ajunge până la 20 m. lungime. Când terenul prezintă fisuri, rădăcina se dezvoltă şi în adâncime. Prin faptul că drajonează puternic, cătina acaparează suprafeţe întinse, fiind una din cele mai bune specii colonizatoare. Pe rădăcinile secundare de cătină se formează nodozităţi ce pot ajunge până la mărimea unei alune şi prin care sintetizează azotul atmosferic. Cătina se înmulţeşte uşor prin butaşi de rădăcină.

  Este recomandată şi în lucrările de amenajare şi consolidare a terenurilor afectate de pornituri, pe porţiuni foarte grele cum ar fi râpele, malurile abrupte sau pe suprafeţe moderat salinizate datotită prezenţei apei freatice sau a izvoarelor salinizate, pe terenuri frământate fără exces de apă pe textură argiloasă.

Se poate folosi şi pe diferite terenuri virane, taluzurile amenajărilor hidrografice etc.

Investiţia constă în curăţirea şi nivelarea terenului, săparea gropilor, eventuala fertilizare locală, plantarea, astuparea gropilor, anterior de va efectua o schiţă în care să se ţină cont de cerinţele producţiei cu cele de arhitectură peisajeră şi de amenajare a teritoriului.

În actuala conjunctură, când suprafeţe importante sunt afectate de eroziune, deşertificare, sărăturare etc. cătina abă devine o soluţie viabilă cu reale avantaje social economice pentru eliminarea fenomenelor de mai sus.

Pentru aceasta este necesară o abordare modernă a speciei, intruducerea ei în cultură cu dublu scop antierozional şi de producţie, ceea ce implică o tehnologie nouă, evidenţierea în contabilitate a efectului asupra solului, cantitatea de azot fixată în sol fiind astfel inclusă la partida venituri, ceea ce ar crea surse de beneficii pentru investitori.

Variabilitatea foarte mare a aspectelor exterioare şi a conţinutului în principii utile din punct de vedere fitofarmaceutic denotă o mare influienţă a ecosistemului asupra plantei aceste conexiuni nu au fost suficient studiate.

Pentru România cătina albă poate deveni o soluţie pentru rezolvarea aspectelor legate de refacerea solurilor, sporirea rapidă a  suprafeţelor împădurite cu scop antierozional şi prevenirea alunecărilor de teren, creându-se şi premisele apariţiei unor amenajări importante din punct de vedere peisagistic.

În scop estetic planta poate fi amplasată pe versanţii însoriţi, taluzuri, terenuri virane, având şi rol de fixare a unor terenuri dealungul drumurilor naţionale sau internaţionale şi a căilor ferate.

Catina in ecosistemul antropic

ROLUL CĂTINEI ALBE ( Hippophae rhamnoides L. ) ÎN ECOSISTEMUL ANTROPIC

Autor: doctor ing. Proorocu A. Angel

Cătina albă ( Hippophae rhamnoides L. ) este o specie cunoscută şi folosită de mii de ani de oameni, ea creşte în stare naturală pe un vast areal.

Plantele de cătină albă sunt întâlnite frecvent în sudul Angliei, partea de nord a Spaniei şi Portugaliei, sudul Franţei şi se extind pe un cordon ce mărgineşte Alpii, pe ambii versanţi, respectiv în nordul Italiei, sudul Germaniei, Elveţia şi Austria. În partea răsăriteană a Europei, cătina albă este răspândită în Cehia, Slovacia, Ungaria, sudul Poloniei, România şi se continuă pe coastele nordice ale Mării Negre, până în Caucaz. Traversarea Asiei se face prin partea centrală, mai ales în Pamir şi Altai, China şi ajunge până în Japonia. Se poate afirma deci că este o specie eurasiatică, are o arie naturală de răspândire dintre cele mai vaste pe globul pământesc. Se întinde peste toată Europa şi Asia, de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific. Latitudinal urcă până la paralela 67 grade 56” în Norvegia şi coboară până la paralela 23 grade 27” în Asia până la Oceanul Indian între golful Persic şi India.

Putem afirma că specia se cuprinde 180 grade longitudine şi 440 grade latitudine. Pe altitudine urcă până la 5.600 m în Himalaia şi la 2.213 m în Alpi.

În ultimul timp datorită adaptabilităţii şi valorii sale este cultivată şi în America şi Australia.

Primele informaţii privind utilizarea terapeutică a cătinei apar în tratatul clasic de medicină tibetană “ RGYUS BZI “ din secolul al VII lea e. n. care recomandă utilizarea fructelor de cătină în alimentaţia şerpaşilor, în ascensiuni, datorită proprietăţilor nutritive de excepţie.

În grecia antică Dioscorid şi Terophast recomandau utilizarea cătinei în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare şi a luciului pielii. De altfel denumirea botanică de “hipophae“ vine de la hipo = cal şi phaos = a străluci. În cele patru cărţi ale farmacopeei chinezeşti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 e.n.), preparatele din cătină sunt frecvent utilizate în tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv.

În Rusia unde creşte pe suprafeţe extrem de întinse este numită ananas siberian datorită sucului plăcut dar şi datorită proprietăţilor revigorante.

Se poate afirma că planta s-a bucurat de atenţia oamenilor din cele mai vechi timpuri.

Cercetările asupra cultivării şi valorificării plantelor de cătină albă, (Hippophae rhamnoides L.) au constituit subiectul de studiu al multor colective de specialişti în silvicultură, biochimie, horticultură (pomicultură, arhitectură peisageră), industrie alimentară,  zootehnie, medicină umană şi veterinară, fitoterapeutică tradiţională şi modernă etc. din multe ţări ale lumii, care au urmărit să stabilească valoarea fructelor, frunzelor şi a rădăcinilor de cătină, posibilităţile de utilizare, sub multiple forme, în scopuri alimentare, terapeutice, al protecţiei mediului etc.

În perioada 18-23 februarie 2002, la Universitatea Palampur din Delhi, India, a avut loc primul congres internaţional dedicat acestei plante în exclusivitate. Anul acesta s-a desfăşurat la Berlin în Germania o manifestaţie ştiinţifică similară.

Şi la noi în ţară s-a apreciat valoarea speciei astfel în Marea Enciclopedie Agricolă apărută in 1938 sub redacţia lui Constantin Filipescu, se arată că: “Specia este utilă în silvicultură pentru fixarea dunelor sau terenurilor mişcătoare, poate suporta bogăţia de săruri – NaCl, a solului din care motiv poate fi esenţa proprie pentru refacerea ţării Vrancei şi altor regiuni despădurite din regiunea saliferă subcarpatică în care instalarea pădurii pe soluri bogate în sărături întâmpină greutăţi. Ramificaţia sa bogată şi numeroşii săi spini îl fac apt pentru garduri vii. Ca arbust este foarte ornamental, atât prin frunzele sale argintii cât şi pentru fructele sale orange care se produc în număr mare şi persistă pe ramuri după căderea zăpezii.”

Având în vedere că redactarea lucrării a durat aproape două decenii, putem afirma că specialiştii români cunosc de aproape un secol efectele benefice şi estetice ale cătinei şi folosesc calităţile deosebite ale speciei în ameliorarea şi fixarea solului.

Un exemplu de introducere a cătinei într-un ecosistem este folosirea plantei în Delta Dunării, unde rezultatele au fost remarcabile. Ea fixează azotul atmosferic prin intermediul formelor simbiotice produceând 2 – 179 kg.N/ha/an.

Este considerată o plantă pionier, după 20-30 de ani ea lăsând locul, chiar în lipsa intervenţiei factorului uman, unor specii mai pretenţioase la condiţiile de sol.

Cătina este prezentă în toate tratatele de dendrologie, arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră. Este preţuită în cultura ornamentală pentru coloritul frunzelor şi al fructelor care rămân pe ramuri din toamnă până în primăvară. Se recomandă pentru garduri vii, datotită spinilor acestea sunt inpenetrabile chiar pentru animalele mici. Se poate utiliza cu dublu scop, ornamental şi împotriva eroziunii pe taluzuri şi terenuri nisipoase.

În lucrările româneşti de ikebana este recomandată pentru aranjamentele florale, având prin forma crengilor spinoase şi colorit un farmec aparte.

Cercetările efectuate şi la noi în ţară au condus la introducerea cătinei în cultură, producţiile de 8-10 t./ha. putând asigura importante beneficii. Există multe probleme care stau încă în faţa cercetătorilor legate de crearea unor biotipuri fără spini şi posibilitatea recoltării mecanizate.

În zona Buzăului localnicii numesc cătina “boabele Maicii Domnului”, efectul benefic al fructelor fiind astfel evidenţiat de tradiţia populară.

Se foloseşte după extragerea uleiului şi a sucului la vopsirea pânzeturilor sau lânei în culoarea “galben de cătină”.        

În zonele urbane şi limitrofe aşezărilor umane pe terenuri puternic erodate se pot înfiinţa plantaţii de cătină deoarece recoltarea fructelor implică multă migală şi un număr mare de lucrători, recoltatul cătinei ar putea să devină sursă de venit pentru populaţia săracă a oraşelor şi satelor.

Putem distinge faptul că există cel puţin două motive pentru ca această specie să fie folosită în actualele condiţii social economice şi de mediu mai ales pe terenurile degradate:

                 1) este o specie pionier, pe rădăcina principală o dată cu apariţia primelor radicele, precum şi pe rădăcinile secundare iau naştere nodozităţi care au proprietatea de a fixa azotul atmosferic cu ajutorul ciupercilor din grupa actinomicetelor;

                 2) având în vedere multiplele întrebuinţări ale fructelor de cătină ea poate deveni o importantă sursă de venit pentru populaţia săracă a oraşelor şi satelor. În momentul când vor fi disponibile cantităţi de cătină ele vor putea fi folosite de agenţii economici de tip PLAFAR, în industria alimentară, cosmetică şi chiar pe piaţă în condiţiile în care se va face o mediatizare corespunzătoare a plantei.

Pentru familiile sărace ar putea deveni o sursă gratuită de polivitamine mai ales pentru copii şi bătrâni.

Cătina poate fi folosită şi ca gard viu, având în vedere costul ridicat al materialelor ea este o formă economică şi ecologică de protecţie a proprietăţilor ştiut fiind faptul că un gard bine întreţinut nu permite accesul nici la animalele mici, aici fiind recomandate varietăţile cu spini deşi.

Este recomandată şi în lucrările de amenajare şi consolidare a terenurilor afectate de pornituri, pe porţiuni foarte grele cum ar fi râpele, malurile abrupte sau pe suprafeţe moderat salinizate datotită prezenţei apei freatice sau a izvoarelor salinizate, pe terenuri frământate fără exces de apă pe textură argiloasă.

Se poate folosi şi pe diferite terenuri virane, taluzurile amenajărilor hidrografice etc.

Într-o accepţie modernã, putem prezenta cătina ca un adevãrat miracol pentru om, practic nimic de la aceastã plantã nu este nefolositor:

1.  Rădăcinile. Sunt bogate în microorganisme fixatoare de azot, au un rol antierozional, prin drajonare pot conferi stabilitate oricãrui tip de sol, pe orice fel de pantã. Nefiind profunde nu creeazã probleme la defrişare.

2.  Tulpina şi lãstarii. Sunt bogate în elemente nutritive, de accea pot fi folosite în furajarea animalelor. Au ţepi drept pentru care pot forma cel mai inpenetrabil gard viu.

3.  Frunzele. Sunt deosebite ca aspect, de aceea cãtina este foarte apreciatã în arhitectura peisajerã. Se pare că prin compoziţia lor chimică pot fi folosite ca un preţios furaj.

4.  Florile. Sunt atractive pentru albine, care la rândul lor asigurã polenizarea aceasta fiind în acest caz mai dificilã, deoarece planta este unisexuată.

5.  Fructele. Ele însele sunt considerate miraculoase, prezintă polivitamina cea mai complexă întălnitã în lumea vegetală, aliment, resursã pentru cosmeticã, medicinã (toate componentele sunt uşor asimilate de organisme, oameni sau animale), industrie alimentară etc.

6.  Rezistenţa la boli şi dăunători. Practic cãtina nu necesitã tratamente, tehnologiile elaborate au demonstrat cã răspunde pozitiv la aplicarea de îngrăşăminte, dar în cantităţi mult mai mici decât încazul altor plante.

      Starea actuală a solului în România, lipsa unor fonduri care să permită lucrări de mare anvergură pentru limitarea fenomenelor negative, justifică plantarea acestei specii pe suprafeţe întinse, fiind necesară totodată şi o activitate de cercetare care să inventarieze realizările de până acum, crearea unui atlas al biotipurilor existente, crearea unei colecţii de varietăţi, pe baza materialului genetic urmând a se trece la îmbunătăţirea pe cale ameliorativă a unor parametri cum ar fi conţinutul în vitamina C şi A, desprinderea uşoară a fructelor, lipsa ţepilor etc.

Se impune atragerea şi integrarea unor firme interesate din domeniul cosmeticii, industriei alimentare, medicinii tradiţionale, etc. în aşa fel încât cercetarea să aibă finalitatea în obţinerea unor biotipuri care să asigure obţinerea unor produse noi şi foarte valoroase.

Acordarea de facilităţi la înfiinţarea culturilor având în vedere efectul acestora asupra solului pe care sunt amplasate ar crea un stimulent pentru investitori. Este interesant de studiat modul în care se vor integra biotipurile existente la noile condiţiile de mediu. Efectele mediului asupra variabilităţii plantei nu sunt aproape de loc studiate până acum.

Se poate concluziona că prin introducerea pe principii moderne, ecologice a cătinei în ecosistemul antropic în scop mixt, antierozional şi pentru producţia de fructe, acesta va putea să beneficieze de condiţii ieftine din punct de vedere economic dar preţioase datorită faptului că nu implică folosirea unor mijloace sau metode poluante.

  

Despre mediu

Va invit pe:

www.mediulnostruundee.blogspot.com