duminică, 23 iunie 2013

Plantele medicinale in apararea sanatatii

 


Revedere dupa 30 de ani


Cu poate aceeasi emotie ca atunci cand patrundeam prima data in cladirea Facultatii de Horticultura a Instutului Agronomic "Nicolae Balcescu" Bucuresti, la 21 iunie 2013 m-am aflat iarasi in amfiteatrul BPA.  Era acelasi mobilier de demult. De acolo pleca un alt proaspat absolvent, tot Angel, dar Prorocu, (greseala a unui functionar cascat al starii civile des intalnita incat nu era corectata, a adaos un o la mine dar in rest e vorba de tatal meu) inginer hortiviticultor care a terminat facultatea in 1957. Repartitia l-a adus la Tulcea unde a intemeiat o familie si ca si toti colegii de promotie a pus umarul la dezvoltarea agriculturii romanesti.




Sunt mandru pentru prestigiul de atunci al invatamantului agricol romanesc.
A fost o culme cand am fost eu student, am toate domeniile studiate in tratate publicate in anii 1978-1985.
Legat de Nicolae Balcescu al carui nume era patronul asezamantului pe atunci prestigios de agricultura, consider ca poate a fost cel mai mare patriot din istoria lumii, a ars ca o flacara pentru binele si emanciparea junei lui tarisoare, remarcile sale privind crunta exploatare a taranului roman in conditiile “modernizarii’ sistemului legislativ au fost preluate si de Karl Marx in “Capitalul” dar… destin blestemat, din opera unui plagiator francez…
Balcescu a murit in exil la Palermo, aruncat in groapa saracilor iar Marx alaturi de Engels sunt pentru vesnicie vazuti de mii de turisti din toata lumea in Alexander Platz in centrul Berlinului…
Marturie sunt operele lui Panait Istrati, Liviu Rebreanu si a multor alti scriitori romani.







Din pacate demonul care a constituit blestemul romanilor s-a ridicat mai aprig dupa 1989. El a facut aproape 20 de milioane de oameni sa distruga tot ce tot munca lor faurise, sa batjocoreasca opera unor generatii de specialisti care in cercetare si productie, beneficiind de gradina Maicii Domnului cum un papa a numit tara asta si  in 25 de ani au transformat-o in iad...
Clocotim acum specialisti si nespecialisti intr-o lume blestemata la 40 de grade Celsius, pe langa monstruoase ruine ale ceea ce a fost si mizeriile de prost gust ale imbogatitilor din distrugerea a tot ce a fost bun in tara asta. Din cei mai pretuiti in lume specialisti in agricultura (Apimondia) petrochimie etc. suntem o tara cu cei mai multi analfabeti, bolnavi de TBC si cititori de Click si...Libertatea...
Corul de lingusitori nu mai au un carmaci, au sute de paraziti care nu fac altceva decat sa distruga...agricultura, sanatate, invatamant...
Am o fotografie cu promotia tatalui meu la o revedere, era prezenta conducerea institutului, profesorii care se disting cu demnitate fata de absolventi. Veneau sa se laude, sa afle din experienta celorlalti...
Acum bucuria este ca am reusi sa stam cat de cat pe linia de plutire, sa luam o mina cat mai fericita dar cu doar 6 profesori din care 5 ai nostri am avut un semn ca demnii dascali care au trecut si ei traumele unor vremuri in care asa cum iti e rusine sa spui ca esti colonel, ca esti doctor in stiinte, ca esti orice ai fi datorita impostorilor care au de toate cumparate din banii jefuiti de la cei multi...au stat deoparte...oare totul azi nu seamana cu cele cateva citate bifate de mine din opera atat de pretuita de frantuji a lui Panait Istrati!?
In rest am fost la revedere. Inca exist!
Mai exista inca multe dar pana cand...

miercuri, 19 iunie 2013

Tehnologia pastrarii fructelor arbustilor fructiferi

 
 

 
 




 
 


Revista Magazin 6 decembrie 2012


Profesor T. Martin

Iata un model din 1960 pentru un manual de catinologie dupa modelul viticulturii si a stiintelor conexe acesteia.

"Viticultura este stiinta care studiaza insusirile biologice ale vitei de vie, in vederea imbunatatirii metodelor actuale de conducere a plantei si a eleborarii de noi metode cu scopul de a obtne productii in crestere de struguri, relativ stabile, economice si de calitate corespunzatoare nevoilor de consum si ale industriei."

 
 

 






duminică, 16 iunie 2013

Pomicultura Romaneasca la zi...


In lucrarea „Pomicultura si viticultura” aparuta in 1980 la Editura didactica si pedagogica Bucuresti, autorii aratau ca pe atunci a fost odata ca niciodata o tara locuita de romani, ii zicea Romania. Tara aceea avea 353.000 ha. plantatii pomicole… Patrimoniul pomicol, din care 84% in unitati agricole socialiste iar 16% in gospodariile populatiei era furnizor important pentru sanatatea natiei, industriile din amonte, ca industria alimentara spre exemplu si…export!!!
Erau 150 de milioane pomi din care 28% tineri neintrati pe rod, 58% pe rod si 14% in declin... Totul era inventariat, erau campanii de tratamente chimice mai ales impotriva omizilor…platite de stat care nefiind devalizat de smecheri, era condus efectiv mai ales de specialisti scoliti in renumite institutii de invatamant si cercetare…romanesti...politicul devenea deja desuet si inutil...dar era necesar... un rau necesar...
Din totalul, pomilor 51% erau in plantatii organizate iar 49% pomi razleti. Cine mai stie azi, dupa un recensamant care nu a publicat nici dupa 3 ani ce a constat…cati pomi avem azi... noi nu stim cati oameni sunt in tara asta...
De mentionat ca vorbim de pomi in sens clasic, arbustii fructiferi erau abia la inceput de integrare in patrimoniul pomicol romanesc. Fizic dar mai ales stiintific dupa ce constituisera o parte a stiintei si productiei silvice, nu din senin cum cred ca se crede azi de cei care fac tot ce fac dupa metoda occidentala zisa copy-paste…au intrat in sfera pomiculturii in sensul cultivarii intensive, a tratarii lor ca plante cultivate.
Intr-o emisiune matinala duminicala purtand marca contestatului dar unicului Gheorghe Verman, care ramane singura voce autorizata la radio in domeniul agricol, a fost intervievat prin telefon, directorul institutului de cercetare pomicola Maracineni sau cum s-o mai numi azi....institutul...
Avem acuma zicea domnul director 136.000 ha. cu pomi din care 60.000 ha. cu  pruni care fac fructe directionate cu precadere la productie de alcool, si 58.000 ha. meri majoritatea plantatiilor sunt de peste 25 de ani. Acum in acest patrimoniu sunt inclusi si arbustii fructiferi!!!
Era o mare minune ca institutul fusese vizitat cateva ore, nu de mult de comisarul european, cu agricultura, care, roman fiind, inginer cu facultatea facuta acilea la Cluj parca, fost ministru al agriculturii la noi, demis parca pentru prostii in trebile ministeriale, a fost "uimit" de ce poate face pomicultura in viitor in Romania…!!!
Vor sa faca multe dar spera la niste bani macar pentru elaborare de devize moderne...
Ce o fi fost cu poporul asta? In 25 de ani a ajuns sa nu poata defrisa plantatile improprietaritilor care nu au avut forta si pilele sa intre cu ele in cele 2 milioane hectare devenite intravilan…macar...!!!
Plantatiile devenite jungle (de ce nu se duce National Geografic sa vada poate au in ele deja ganditori de la Hamangia…sau apasi sau siouxi....sau pitecantropi...) sunt o mare problema pentru actuala cercetare romaneasca... interesant domeniul de cercetare ca si asa suntem priviti ca suferinzi de o boala psihica nationala, comuna. Cine e asa nebun sa distruga cu mana lui ce era bine si sa zica prin alesii lui ca e mult mai bine...
Concluzia lui Verman si a directorului era ca poate tinerii de maine o sa aiba mai multa minte decat maturii de azi, dar saracii tin ciocul mic despre coruptie, analfabetism, mizerie, interese meschine…manipulare, autostrazi platite dar nefacute...
Au ramas 600 de cercetatori acum dar poate domniile lor nu cunosc ca un Gavrilescu pe care l-am votat in triumf pentru a deveni in 1989 director la Institutul de Economie Agrara din ASAS a distrus ca ministru al agriculturii Regia Tutunului din Romania…si cati ca el, cati ca voi...comisari, redactori directori fara raspunderi pusi in functii de politicieni fara scrupule si teama de Judecata de Apoi!!
Din estimarile diriguitorului pomiculturii stiintifice romanesti s-au vandut in ultimul an 2.300.000 puieti din care doar 500.000 erau cat de cat certificati..
Restul erau tepe pentru intreprinzatori… Mai e importul, la un targ am intrebat si eu ceva si un tanar dealer agronom scria pe ecuson, super sofisticat m-a privit cu dezgust si mila si mi-a spus de foarte sus ca nu stie nimica despre ce vinde, ei vand totul din import…supercertificat...supergarantat..dar pui de drac impieltat si emanat, pamantul unde plantam noi e in Romania nu la aia care au supertehnologizat...si superincarcat preturile...e greu....
Niste copii veniti sa vada institutul cereau o lege care sa oblige pe cine taie un copac sa fie obligati sa planteze 7. Dar bietii copii nu stiu ca banii tarii s-au dat pe autostrazi materializate in gauri de miliarde de euro, de tepe peste tepe si deasupra iar tepe, revendicari onorate de proprietati, pe cand altii nu au cu ce sa defriseze ce au facut altii, tot dintre romani si aicea in inca Romania....
Piata neagra, piata “bio”, piata aurolacilor disperati care iau din tainul fiarelor si pasarilor padurii ca sa dea pe nimic intreprinzatorilor care dau fructele aproape pe nimic cui le stie valoarea si nu a distrus infrastructura la indemnul catorva spioni si avizi de facile imbogatiri..., politicienii ca comisarul mioritic care e uimit ce poate face in viitor pomicultura romaneasca…de uimire a plecat direct la avion... cloceste programe si noi strategii, se tiparesc reviste ca in occident despre ce minunata e agriculrura romaneasca sub aripa protectoare a singurului cunoscator real al agriculturii romanesti cu trena ei de domenii atarnate de ea: agroturism, vanatoare, foclor, artizanat…surse bune de profit pentru cine trebuie...
S-au dus pe apa sambetei plantatiile, tehnologiile, specialistii, liceele agricole…campurile cu colectiile nationale...
Imi amintesc de un conductor de tren care zicea ca taras-grapis s-a gasit un sef mai patriot si a gasit bani sa faca un curs pentru generatia de maine de ceferisti. Nu stia saracul ca precum a fost cu flota nu va mai fi nevoie de navigatori pe calea ferata in Romania...Au venit cam 100 de ciutani care de bine de rau au inceput sa invete. Cand au intrat in ei cu cartea si regulamentele au mai ramas cativa… Pai cum sa imi las eu gagica si discoteca sa ma duc la serviciul vostru sambata, duminica….mai bine...
Cand faceam eu naveta erau sute de ceferisti care lucrau la CFR, raspundeau de ce se putea intampla daca nu erau vigilenti, plecau acasa si mai faceau si agricultura in propriile gospodarii, ce e drept in ultimii ani de comunism mai carau pe deasupra acasa saci cu paine si alte produse de la oras... Au crescut copii care dupa revolutie au avut de toate, casa si slujba la orase, facultati cu diplome data pe spaga, spitale, masini, nepoti crescuti acolo la tara in batatura pana veneau la scoala si bunica devenea servitoarea lor la oras...
Si acuma sistemul acela socio profesional care a produs atata pentru hotii multidisciplinari imbogatiti pe pielea lor ofera subiect de uimire ca imbatranitii si tapuitii pensionari care daca mai traiesc ii tin pe orasenii de ieri deveniti somerii de azi, nu sunt in stare sa defriseze plantatiile cu care au fost improprietariti...Statul nu mai are bani, s-au papat si acuma se clocesc programe moderne ca sa se faca tot cam ce tehnocratii de ieri au distrus si au bagat in buzunare la ei si acolo unde trebuia.
Nimic despre catina. Ea precum Fat frumos finul lui Dumnezeu intr-un basm eminescian, mai are o sansa, in salvarea Romaniei, nu degeaba taranii romani de demult i-au zis Boabele Maicii Domnului, ca nicaierea in lumea asta...

(transcris)

miercuri, 12 iunie 2013

Lucrare de referinta pe suport electronic



O lucrare de referinta elaborata de sotii Luminita si Ioan Viorel Rati care la FRUCTEX S.A. au realizari importante in domeniul catinei albe