Stabilitatea terenurilor

FOLOSIREA CĂTINEI ALBE ( Hippophae rhamnoides L. ) PENTRU OBŢINEREA STABILITĂŢII TERENURILOR

În România sunt afectate de procese de degradare suprafeţe mari de teren, o mare parte din acestea sunt chiar din suprafaţa agricolă, punerea în valoare a cătinei poate fi o soluţie pentru stoparea degradării solurilor şi ca un remediu ecologic pentru mari suprafeţe din ţară.

În Marea Enciclopedie Agricolă apărută in 1938 sub redacţia lui Constantin Filipescu, se arată că: “Specia este utilă în silvicultură pentru fixarea dunelor sau terenurilor mişcătoare, poate suporta bogăţia de săruri – NaCl, a solului din care motiv poate fi esenţa proprie pentru refacerea ţării Vrancei şi altor regiuni despădurite din regiunea saliferă subcarpatică în care instalarea pădurii pe soluri bogate în sărături întâmpină greutăţi. Ramificaţia sa bogată şi numeroşii săi spini îl fac apt pentru garduri vii. Ca arbust este foarte ornamental, atât prin frunzele sale argintii cât şi pentru fructele sale orange care se produc în număr mare şi persistă pe ramuri după căderea zăpezii.”

               Este o specie pionier, pe rădăcina principală o dată cu apariţia primelor radicele, precum şi pe rădăcinile secundare iau naştere nodozităţi care au proprietatea de a fixa azotul atmosferic cu ajutorul ciupercilor din grupa actinomicetelor. La o plantă tânără greutatea nodozităţilor variază de la 1 g. la 8,8 g. iar la cea matură între 0,19 şi 3,2 g. S-a stabilit experimental că acest arbust, cultivat pe terenurile degradate, datorită formării azotului biologic îmbogăţeşte solul în fertilanţi naturali, măreşte cantitatea de humus la hectar - 18,36 t. - iar speciile învecinate cu cătina cresc mai viguroase datorită sporirii clorofilei cu 49 - 80 %.

               Un experiment interesant a fost acela al utilizării cu succes a cătinei în acţiunile de fixare a nisipurilor din Delta Dunării. Aceasta s-a instalat abundent pe interdune medii, cu apa freatică nesalinizată, cu deosebire în zona Sfântu Gheorghe. Prin drajonare s-a ajuns şi pe dune joase medii şi înalte şi pe depresiuni joase chiar moderat salinizate dar unde apa freatică nu stagnează multă vreme la suprafaţa terenului. Interesant este faptul că dunele litorale din zona Sfântu Gheorghe, lipsite de vegetaţie lemnoasă până în anii 1975-1977, au fost invadate şi acoperite complet de cătină albă şi sălcioară pe întreaga lor lăţime de 200-300 de metri şi pe lungimea lor de câţiva kilometri. Ambele specii s-au instalat iniţial din sămânţa adusă probabil de păsări dintr-o plantaţie înfiinţată în perioada 1969-1975 situată la o distanţă de 300-500 m. şi din cătinişurile naturale. Acoperirea dunelor s-a produs în numai 5-10 ani, în perioada 1976-1986, cătina a drajonat ulterior puternic formând desişuri de nepătruns. Ea se extinde permanent pe interduna joasă, salinizată din spatele dunelor litorale.

               Cercetările şi experimentele efectuate în deltă au demonstrat valoarea excepţională a cătinei folosită singură sau în amestec pentru fixarea nisipurilor, pe terenurile plane cătina albă se instalează rapid formând desişuri de nepătruns.

               Cătina poate fi folosită şi ca gard viu, având în vedere costul ridicat al materialelor ea fiind o formă economică şi ecologică de protecţie a proprietăţilor ştiut fiind faptul că un gard bine întreţinut nu permite accesul nici la animalele mici, aici fiind recomandate varietăţile cu spini deşi.

          Cătina are un sistem radicular superficial foarte dezvoltat, cu rădăcini trasante ce pot ajunge până la 20 m. lungime. Când terenul prezintă fisuri, rădăcina se dezvoltă şi în adâncime. Prin faptul că drajonează puternic, cătina acaparează suprafeţe întinse, fiind una din cele mai bune specii colonizatoare. Pe rădăcinile secundare de cătină se formează nodozităţi ce pot ajunge până la mărimea unei alune şi prin care sintetizează azotul atmosferic. Cătina se înmulţeşte uşor prin butaşi de rădăcină.

  Este recomandată şi în lucrările de amenajare şi consolidare a terenurilor afectate de pornituri, pe porţiuni foarte grele cum ar fi râpele, malurile abrupte sau pe suprafeţe moderat salinizate datotită prezenţei apei freatice sau a izvoarelor salinizate, pe terenuri frământate fără exces de apă pe textură argiloasă.

Se poate folosi şi pe diferite terenuri virane, taluzurile amenajărilor hidrografice etc.

Investiţia constă în curăţirea şi nivelarea terenului, săparea gropilor, eventuala fertilizare locală, plantarea, astuparea gropilor, anterior de va efectua o schiţă în care să se ţină cont de cerinţele producţiei cu cele de arhitectură peisajeră şi de amenajare a teritoriului.

În actuala conjunctură, când suprafeţe importante sunt afectate de eroziune, deşertificare, sărăturare etc. cătina abă devine o soluţie viabilă cu reale avantaje social economice pentru eliminarea fenomenelor de mai sus.

Pentru aceasta este necesară o abordare modernă a speciei, intruducerea ei în cultură cu dublu scop antierozional şi de producţie, ceea ce implică o tehnologie nouă, evidenţierea în contabilitate a efectului asupra solului, cantitatea de azot fixată în sol fiind astfel inclusă la partida venituri, ceea ce ar crea surse de beneficii pentru investitori.

Variabilitatea foarte mare a aspectelor exterioare şi a conţinutului în principii utile din punct de vedere fitofarmaceutic denotă o mare influienţă a ecosistemului asupra plantei aceste conexiuni nu au fost suficient studiate.

Pentru România cătina albă poate deveni o soluţie pentru rezolvarea aspectelor legate de refacerea solurilor, sporirea rapidă a  suprafeţelor împădurite cu scop antierozional şi prevenirea alunecărilor de teren, creându-se şi premisele apariţiei unor amenajări importante din punct de vedere peisagistic.

În scop estetic planta poate fi amplasată pe versanţii însoriţi, taluzuri, terenuri virane, având şi rol de fixare a unor terenuri dealungul drumurilor naţionale sau internaţionale şi a căilor ferate.