Cătina: miraculosul ginseng
românesc
Puţine plante din flora autohtonă, ba
chiar mondială pot rivaliza cu cătina românească în privinţa calităţilor
curative şi diverselor aplicaţii medicale. Cu fructele sale, ca nişte
bobiţe aurii care se coc toamna, cătina ne oferă un nesperat ajutor
tuturor, indiferent de vârstă sau afecţiuni. Vitaminizantă de excepţie,
antioxidantă redutabilă şi neîntrecută stimulatoare a sistemului imunitar,
cătina are încă multe valenţe necunoscute publicului larg.
Scurtă
carte de vizită
Cunoscută în special sub denumirile populare de cătină albă, cătină
ghimpoasă, cătină de râu, sau chiar dracilă din cauza spinilor ei
redutabili, cătina are şi o denumire ştiinţifică pe măsura calităţilor
sale. Genul Hippophae, cum l-au numit botaniştii,
derivă din termenii greceşti de hippos-cal şi phao-eu omor. Denumirea se referă la utilizarea
fructelor de cătină în antichitate pentru eliminarea viermilor intestinali
la cai. Alţi
faimoşi autori antici precum Dioscorid şi Theophrast recomandau hrănirea
cailor de curse cu cătină pentru sporirea masei musculare şi a luciului
părului. Din
punct de vedere taxonomic, cătina face parte din ordinul Rosales, familia Eleagnaceae, specia Hippophae
rhamnoides. Se prezintă ca un arbust tufos, extrem de
rezistent în egală măsură la ger şi la secetă. Iubeşte lumina directă a
soarelui, şi nu creşte în zone semiumbroase sau acoperite. Atinge
în medie înălţimea de 1,5 - 4 metri, dar în condiţii optime de mediu poate
atinge şi 8 metri. Când clima zonei geografice unde creşte este totuşi prea
aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust
târâtor.
Înfloreşte în lunile martie-aprilie, depinde de temperatură. Fructifică
anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, şi atunci o dată la doi
ani. Planta
creşte în flora spontană a Eurasiei, cu optimul de adaptare ecologică şi
centrul distribuţiei în Asia Centrală, unde se întâlneşte mai ales în
zonele montane. Dacă în Asia ocupă un areal imens, partea din Europa unde
este răspândită contă într-o prelungire minusculă. La noi în ţară este răspândită
îndeosebi în regiunea deluroasă a Munteniei şi Moldovei, fiind mai rară în
stepele litorale ale Mării Negre. Cea mai largă răspândire a cătinei a fost
observată în zona bazinului râului Buzău, unde creşte din abundenţă atât
de-a lungul albiilor râurilor şi izvoarelor, cât şi pe versanţii care urcă
la mari înălţimi. Este o plantă căreia-i priesc terenurile sălbatice, cu
vegetatie diversă şi însorite. Conform cercetărilor efectuate de specialişti de
prestigiu precum Ing. Ştefan Manea, prof. univ. dr. chim. Ion Brad, dr.
Luminiţa Brad şi Ing. Florica Radu, cătina care creşte în ţara noastră are
un conţinut chimic de excepţie, poate cel mai bogat din întreaga lume.
Planta a fost studiată şi ameliorată în Staţiunea Horticolă
"Mărăcineni", unde s-au obţinut varietăţi cu ţepi reduşi. Trebuie
menţionat că nicăieri în lume nici varietatea naturală, nici soiurile
ameliorate nu au conţin atât de multe principii active, vitamine, minerale,
microelemente, flavonoizi şi aminoacizi la nivelul cătinei care creşte în
România, mai ales în zona subcarpatică.
Cătina prin istorie
Primele popoare care au descoperit valenţele terapeutice ale
cătinei au fost tracii, hinduşii, grecii, chinezii, mongolii, celţii şi slavii.
Prima documentare scrisă apare în secolul VII după Hristos în tratatul
clasic de medicină tibetană "Rgyud Bzi" care recomanda în mod
explicit consumul de fructe de cătină pentru şerpaşi sau cei care
călătoreau la mari înălţimi. Cele
patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în
decursul dinastiei Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină
pentru tratamentul bolilor de piele şi afecţiunilor tubului digestiv. În
Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită
"Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor
revigorante, foarte apreciate în condiţiile climei aspre de acolo. Virtuţile
plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost
pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor
sovietici, deoarece pe lângă celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de
ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează organismul uman de
radiaţiile cosmice. Potenţialul cătinei a determinat introducerea ei ca plantă
de cultură în S.U.A., Canada, Germania, Rusia, China şi Ucraina. Există la
nivel mondial numeroase institute de cercetare care studiază şi în prezent
tainele acestui adevărat miracol al Naturii. Cu toate că se foloseşte din
cele mai vechi timpuri, cătina este prelucrată industrial doar în decursul
ultimelor decenii, iar în ultimii ani a devenit speranţă pentru suferinzii
multor afecţiuni grave. În România, de peste 30 ani se fac cercetări
sistematice asupra cătinei de către Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic
şi Institutul de Cercetări Alimentare. Cercetările urmăresc valorificare
componentelor chimic din plantă. Produsul
cel mai valoros este aşa numitul ulei de cătină.
Ce conţine ?
Pentru biologie şi medicină, cătina românească prezintă încă un mister ale
cărui taine binefăcătoare aşteaptă să fie descoperite în totalitate, în
ciuda deceniilor de cercetări minuţioase. Până în prezent cercetările au
confirmat faptul că fructele de cătină constituie cea mai bogată sursă
naturală de vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi flavonoizi. Conţine
şi cantităţi mari de vitamina C, vitaminele B1, B2, K, F şi P, alături de
microelemente, acizi graşi esenţiali şi fitostenoli. În urma analizelor de
laborator a reieşit că fructul cătinei conţine substanţă uscată în
proporţie de doar 10-20%, restul compoziţiei constând în zaharuri, acizi
organici, pectine, flavonoide, celuloză, proteine, ulei, betacaroten,
fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, tot complexul vitaminelor
B.Celebrul şi căutatul ulei de cătină conţine la rândul său, în
proporţie de circa 80-90% acizi graşi esenţiali, licopen, tocoferoli şi
fitosteroli. Seminţele de cătină sunt bogate în acizi graşi nesaturaţi,
iar frunzele şi scoarţa arbustului conţin tocoferol şi sitosterol.
Cum ne
ajută cătina ?
Frunzele, scoarţa, seminţele, dar mai ales
fructele de cătină au rezultate extraordinare atât în scop medical, cât şi
alimentar. Efectele secundare negative sunt de-a dreptul
neînsemnate. Foarte apreciat este uleiul de cătină, fiind
utilizat cu un succes deosebit chiar şi în cazuri grave de arsuri termice
şi chimice, sau afecţiuni ale pielii determinate de expunerea la iradieri.
Merită amintit un caz relatat de ing. Ştefan Manea, referitor la un
accident de muncă grav petrecut în anul 1985 la Combinatul Chimic Giurgiu. Accidentul
respectiv s-a soldat cu şase victime, cu arsuri de gradele 3 şi 4 pe
suprafeţe de peste 50% din piele. Trei dintre bolnavi au fost diagnosticaţi
fără şanse de supravieţuire şi au rămas internaţi la Sitalul Judeţean
Giurgiu în aşteptarea fatidicului deznodământ. Ing. Ştefan Manea apelează
urgent la profesorul universitar Ioan Brad, unul dintre cei mai mari
experţi în cătină la nivel mondial. Acesta este adus de urgenţă cu
elicopterul de la Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, unde pe atunci
era profesor. Ioan Brad a venit cu ulei de cătină cu care le-a uns şi
pansat rănile celor trei muribunzi. Rezultatul a fost de-a dreptul
miraculos. Cei trei ingineri nu au intrat în blocaj renal în faza
următoare, iar arsurile s-au vindecat. Cei trei au scăpat de la moarte şi
trăiesc sănătoşi şi în prezent. Uleiul de cătină este folosit şi în tratamentul
ulcerului gastric şi duodenal, diareei, urticariei şi stărilor alergice,
maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecţiunilor circulatorii şi
hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei şi chiar stresului. Utilizările
cătinei în geriatrie au dat rezultate spectaculoase, iar cercetările
recente o recomandă şi în oncologie. Cercetări efectuate în Marea Britanie
au descoperit capacitatea cătinei de a inhiba dezvoltarea unor tumori. De
asemenea, este eficientă şi în tratarea hipertensiunii arteriale,
afecţiunilor coronariene, oftalmologice şi gingivale. Este un redutabil
antidepresiv, antiacneic, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant
în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare. Este folosită cu
succes şi în tratamentul psoriazisului, în prevenirea cancerului şi ca
imunostimulator, prevenirea adenoamelor, tratamentul cancerului mamar,
antibacteriană, inhibitoare a poftei de mâncare în cazurile de obezitate.,
reglatoare a lipoproteineinemiei, tratamentul leucemiilor şi limfoamelor,
afecţiuni osteoarticulare, O.R.L., inflamaţii digestive, constipaţie,
afecţiuni ale aparatului urinar şi al celui genital, afecţiuni hematologice,
afecţiuni virale, afecţiuni ale sistemului nervos şi psihice. În plus,
în cătina albă se găsesc o seamă de substanţe cu efect hormonal prin ele
însăşi, sau substanţe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni. În
uleiul de cătină este probabilă existenţa prostaglandinelor (acestea sunt
considerate hormoni celulari, respectiv modulatori ai activităţii hormonale
care stimulează musculatura netedă), dar mai precis se găsesc acizi graşi
nesaturaţi cu două sau trei duble legături care sunt precursorii siguri ai
prostaglandinelor. O altă susbstanţă cu efect hormonal cre se găseşte în
cantităţi mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul -
aminoacid esenţial care se găseşte în cantităţi mari îndeosebi în fructele
uscate şi pulverizate de cătină. Cu aceste calităţi şi proprietăţi extraordinare,
dintre care multe aşteaptă să fie descoperite de lumea ştiinţifică, cătina
care creşte în România se remarcă încă o dată ca una dintre cele mai
valoroase plante cu uz medicinal şi alimentar din întreaga lume. Iar noi
românii putem oricând să apelăm la secretele acestei adevărate comori a
botanicii naţionale.
Bibliografie:
Cătina şi uleiul de cătină - Ing. Ştefan Manea
Cătina albă-O farmacie într-o plantă - Prof. univ. dr. chim. Ion Brad, Dr. Luminiţa Brad, Ing. Florica
Radu
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu