Istoria de sub ochii nostri

Am găsit un material care arata și el ca nu degeaba port numele pe care îl port. Începutul ultimului deceniu al mileniului trecut ne-a prins complet nepregătiți Au fost multe posibilități în toate domeniile media. Luat de val am început și eu sa aștern pe hârtie cuvinte sau desene și sa umblu prin redacții uneori am fost publicat, alteori, adică de foarte multe ori, nu.
Materialul de mai jos este un exemplu. Fiind prea umplut de corecturi l-am transcris, evident căutând sa aduc cât de cât la timpul prezent cele relatate atunci.
 
ISTORIA SE FĂUREȘTE SUB OCHII NOȘTRI
Revoluția din decembrie 1989 a deschis perspective minunate pentru destine care cloceau în mizeria întunericului dictaturii: Doina Cornea, Mihai Lupoi, Marian Munteanu și muuuulti, multi alții…
Geniul romanesc răbufnește mereu din aceasta tărișoara spre lume dar și de la lumea de dincolo vin idei și directive spre biata noastră tărișoara. Dupa ani de crâncene suferințe iată-ne atunci LIBERI !!
In aceste vremuri de cumpăna în care nimeni un știe ce e de făcut ( rămas valabil și azi!!! ) iată ca, imediat după revoluție, apare o noua teorie social-economica, aceasta se părea ca aplicata global va schimba în scurt timp în primul rând fata României și de ce nu fata lumii. Noua era se va numi Baznicism, Furturism dar in nici un caz Neocomunism. (Doamne ferește !) având imnul național "Escroci au fost, escroci sunt încă" etc. Poporul roman a dat oameni de mare valoare precum Th. Diamant, N. Bălcescu prin intermediul căruia K. Marx, ce e drept citând un plagiator francez al marelui gânditor al nostru, a ilustrat culmea exploatării în agricultura de la mijlocul secolului XIX în Europa și în lume, unde credeți?, la țărănimea din Principatele Romane…Mai avem un apropiat de premiul Nobel în ale economiei tot plecat de pe aicea: N. Georgescu Roegen…
Dupa revoluție se ridicau, sub ochii noștri de fete mari în ale vieții pe firmamentul marilor gânditori, întreprinzători noi: iluștri reprezentanți ai geniului malefic romanesc.
Sa pornim cu începuturile pentru a ilustra o noua teorie de ignobel…
Prima cooperativa din lume se considera a fi fost „Rochdale Equitable Pioneers”. Ce a însemnat asta? Un grup de 28 amărați au pus de o parte câțiva “pence” pe săptămâna pana au adunat suma de 28£. Pornind de la aceasta suma au ajuns în scurt timp sa facă afaceri de miliarde de £. Era pe vremea când Marx citea cu pielea găina despre viata amărâților țărani din Principate jefuiți de de-alde Dinu Păturica grecotei cu ceafa groasa și de sute de rafinați bancheri cu reprezentanții lor adunați pe vremea aia la Sulina în Comisia Europeana a Dunării !!….(printre care și englezi care investeau cu profituri inimaginabile câte 28 de lire, dolari, franci sau Euro, pardon asta da invenție apărea mai târziu). Erau din toate tarile bogate ale lumii de atunci…Bietul patriot Bălcescu care a murit în mizerie la Palermo, a dat numele Institutului Agronomic din București dar o data cu botezarea postrevoluționara a instituției în Universitate numele lui a fost șters ca și opera lui atât de actuala privind proprietatea în agricultura…
Iata noua teorie aplicata după revoluție de noii strategi ai distrugerii agriculturii romanești ca domnul Victor Surdu, Dumnezeu sa îl ierte.... Dupa aceasta teorie de exemplu cooperativa din Anglia ar fi trebuit sa dea înapoi urmașilor celor 28 de fondatori câte o lira deci un total de 28 £, iar restul de fond social sa îl împartă actualilor angajați și celor din AGA sau ce o fi pe la ei, sau cum s-or numi și la noi, unde evident domnul Surdu ca geniu al economiei agrare, alți corifei ar avea și ei hartane bune de apucat…Fericire mare pe urmașii englezi care vor putea cheltui câte o lira sterlina fără sa mai aștepte dividende sau cum s-or numi ele acolo în fiecare an…ca și țăranii urmași ai fondatorilor CAP care au luat cel mai prost pământ împărțit hoțește și adunat cu japca de cine trebuia, cu cărămizi și olane din anii 50 din grajduri, birouri și acareturi…demolate și cu terenuri ramase selenare după geniala reforma agrara...
Daca lucrurile mergeau bine urma sa se extindă în toate domeniile economice în Japonia, SUA, Imperiul Britanic, Franța Republicana etc. Ce fericiți erau urmașii fondatorilor sa se vadă cu banii băgați inițial de genialii lor înaintași și sa vadă plecând cu căruța cu bani pe umilii lor angajați care vor trage câte o flegma groasa când vor ajunge în dreptul lor. Nu vor auzi nimic ca din banii primiți își vor permite sa își cumpere niște dopuri de urechi dacă nu au oprit ca noi romanii pe cele date de vreo linie aeriana când se duceau la câte o reuniune a Clubului de la Roma sau de unde o fi fost…
Începutul s-a făcut zic gurile rele la defunctul AEI (Asociația Economica Intercooperatista !!!) Galbinasi. L-am cunoscut pe domnul Daniliuc care și-a făcut o moșie de vreo 2000 de hectare pe acolo. Era la Uniunea Națională a Țăranilor Liberi din Romania....Asa deci domnul Surdu și gașca domniei sale, (e o poezie nevinovata,„Cati ca voi…”) a început demolarea agriculturii cooperatiste și nu numai…Erau speranțe ca domnul Ion Rațiu sa roage pe doamna de fier beton Thacher sa facă fericiți prin metoda Surdu poporul britanic dar doamna se vede ca a fost.. surda…Era o șansă, prima de la Napoleon încoace ca Anglia sa preia întâietatea în știința dreptului dar mai bine nedrept dar sa fii mare putere economica, nu ca aia care nici măcar nu au fost în stare sa publice operele unui geniu care a fost plagiat de dușmanii de peste Canalul Mânecii… și preluat de Marx...
Speram ca după de-secretizarea unor documente sa aflam de alte descoperiri epocale ale domnului Mircea Cosea de exemplu care se vede clar ca și-au îndeplinit tânta falimentând toată Romania…Au transferat rapid averea agonisita cu atâta munca de un biet popor înfometat și umilit…50 de Euro un combinat siderurgic, dacă știau ce e în Romania aia cu prima cooperativa, câte combinate luau imediat când au început sa se extindă...
Istoria se făurește sub ochii noștri de fapt noi o făurim dar de prea multe ori nu ne dam seama ce monstruozități făurim…
*preluare internet- În anul 1847 ca urmare a unei secete grave care a afectat Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, dar și datorită invaziei gândacilor de Colorado, problema aprovizionării cu alimente a populației britanice se punea cu acuitate. În concecință, legea protecționistă numită „Corn Law” a fost abolită,deschizându-se posibilitatea importului de cereale din Europa. Principatele Dunărene dispuneau de importante stocuri de cereale, însă accesul la Marea Neagră era controlat de Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Principala rută continentală care ar fi permis transportul unor mari cantități de cereale era fluviul Dunărea, fiind în interesul Regatului Unit, dar și al tuturor puterilor occidentale ca circulația pe fluviu să fie liberă, accesul la Marea Neagră să nu fie îngrădit iar adâncimea apelor să fie suficientă pentru a permite accesul navelor cu pescaj important. Încădin vremea domniei lui Barbu Știrbei (1851), au fost lansate studii pentru pentru construirea unei căi ferate care să lege Dunărea de porturile de la Marea Neagră și, eventual, construirea unui pod feroviar peste fluviu. Una dintre variante presupunea construirea unui pod la Giurgiu, care ar fi asigurat legătura cu portul Varna. După Războiul Crimeii, Moldova și, apoi, după 1859, Pricipatele Unite, au obținut ieșirea la Marea Neagră prin sudul Basarabiei (adică județele retrocedate de Imperiul Rus: Cahul, Bolgrad și Ismail), evitând traversarea teritoriului aflat sub ocupația otomană. Așa se face că unul dintre proiectele domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost construirea unei căi ferate și a unui pod peste Dunăre care să lege portul Galați de teritoriile retrocedate și un viitor port la Marea Neagră, „Gibran”. Mai mult, s-a propus și construirea unui canal navigabil care să lege brațul Chilia de mare. Costurile foarte mari ale proiectului, deși aprobat de parlamentul României în 1868, l-au făcut pe domnitorul Carol I să nu promulge legea corespunzătoare. Acest proiect a avut însă darul să deblocheze mari fonduri bănești din partea Marilor Puteri occidentale și să asigure succesul Comisiei Europene a Dunării,
Comisia Europeană a Dunării și-a început activitatea pe 4 noiembrie 1856 la Galați. Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei.
Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră,cu inițialele C. E. D. în alb). În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor regionale sau europene, (răboaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv.
Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiascăvechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval.
Sulina s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în smârcurile Deltei, într-un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o populație stabilă,internațională, cu venituri importante și cu necesități economice pe măsură.CED a asigurat asanarea platformei orașului, construcția de străzi, cheuri portuare și diguri de protecție. S-au pus în funcțiune serviciul telegrafic și de telefonie, uzina de apă și rețeaua de distribuție de apă potabilă, uzina electrică care a asigurat iluminatul portului și străzilor orașului, Sulina fiind astfel printre primele orașe din România care a beneficiat de noul sistem de iluminare publică. A fost înființat un spital, care acorda asistențămedicală gratuită tuturor locuitorilor orașului. CED a participat la construirea mai multor lăcașuri de cult.
Printre premierele sociale realizate de CED în România trebuie amintite: indemnizațiile acordate funcționarilor internaționali (de instalare, pentru chirie și întreținere, de concediu), asisteță medicală gratuită, avansuri salariale rambursabile sau dreptul de pesionare. După numeroase campanii de presă, care reflectau interesele politiceși economice ale autorităților de la București și prin care se cereau recuperarea „suveranității naționale” și, implicit, accesul la taxele strânse de Comisie, în 18 august 1938 s-a ajuns la „Aranjamentul de la Sinaia”,prin care s-desființat organismul internațional al CED și s-a înființat, în schimb, „Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub controlul guvernului României.
Comisia Europeană a Dunării a ajutat la modernizarea Sulinei și a regiunii înconjurătoare. Odată cu apariția acestui organism internațional, s-au rezolvat, în mare parte, problemele legate de traficul ilicit și de banditism. Sir Charles A. Hartley, numit „Părintele Dunării”, a fost în perioada 1856 – 1871 inginerul-șef al CED. După acest an și pânăla decesul său din 1905, el a fost consultant pe probleme de navigație fluvială și maritimă și a participat la construirea și modificarea a numeroase porturi, printre care cele din Constanța, Varna și Burgas. Sir Charles A. Hartley a fost inițiatorul numeroaselor lucrări tehnice din Delta Dunării, care și-au pus amprenta pe navigația fluvială din zonă până în zilele noastre. El este autorul soluțiilor de regularizare a cursului Dunării, prin amenajarea provizorie a părții maritime a brațului Sulina și a regularizării întregului braț Sfântul Gheorghe în vedera utilizării pentru navigație. Dacăîn cazul brațului Sfântul Gheorghe, costurile uriașe presupuse de proiect au împiedicat declanșarea lucrărilor, succesul neașteptat al lucrărilor inițiale de pe brațul Sulina a dus la continuarea lucrărilor pe întreaga sa lungime, nu doar pe porțiunea maritimă. Astfel s-a reușit deplasarea barei Sulina și adâncireașenalului navigabil. Datorită celor câteva zeci de tone de lucrări, canalul Sulina, cu o lungime de 101 km și o lățime de 130 – 150 m, are o adâncime de 11,25 m și permite trecerea navelor cu un gabarit de până la 12.500 t. Din punct de vedere al gabaritului de tranzit, Canalul Sulina se află imediat după Canalul Suez și Canalul Panama, cu mult înaintea Canalului Dunăre-Marea Neagră, care permite un gabarit de transit de numai 5.000 t. CED a construit, în 1869, „Farul Mare”, care prelua sarcinile vechiului far turcesc, construit în 1802. În zilele noastre, Farul Mare, declarat monument istoric, adăpostește un mic muzeu, care prezintăîntr-o sală istoria CED și într-o a doua sală mărturii legate de prezența în Sulina a scriitorului Eugen Botez, mai cunoscut cu pseudonimul Jean Bart. Un alt far construit de CED pe Insula Șerpilor, în 1920 și dat în funcțiune în 1922, a fost în îngrijirea autorităților române până în 1947, când a fost cedat odată cu insula Uniunii Sovietice.
Jean Bart este cel care a eternizat numele Sulinei în romanul Europolis și cel care, într-un studiu din 1899, definea pentru prima oară cimitirul orașului ca „Cimitirul viu”. „Cimitirul viu” este o importantămoștenire a perioadei cosmopolite a Sulinei din timpul existenței CED, fiind compus din trei secțiuni principale și subsecțiunile corespunzătoare: cimitirul creștin, cimitirul CED, cimitirul ortodox, cimitirul ortodox de rit vechi (lipovenesc), cimitirul bisericilor europene occidentale, cimitirul musulman și cimitirul evreiesc.
„Administrația Dunării de Jos” a fost desființată în 1940, odată cu creșterea influenței Germaniei Naziste în zonă, prin așa-numitul „Aranjament de la Viena”. După încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale, a fost înființatăorganizația interguvernamentală Comisia Dunării cu sediul, (din anul 1954), la Budapesta , care își îndeplinește activitatea în baza prevederilor „Convenției cu privire la regimul navigației pe Dunăre”, semnatăla 18 august 1948, la Belgrad. În Comisia Dunării sunt membre 11 state riverane: Austria, Bulgaria, Croația, Federația Rusă, Germania, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria. Patru state au obținut statutul de observator: Franța, Turcia, Olanda și Cehia.