"Cand dai, la inceput dai din ceea ce
ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti." (Parintele Arsenie Boca)
“You cannot teach a person anything; you can only help him find it
within himself.” – Galileo Gallilei
Am avut azi parte de
cateva ore minunate. Vorbisem la telefon cu domnul profesor dr. Ciocarlan Vasile
si a ramas ca la 10.30 sa ne intalnim la Facultatea de Horticultura in camaruta
plina de carti pe care o stiu de mai bine de 30 de ani unde este o lume
diferita, este universul unuia din marii botanisti ai tarii. Nu de mult
spatiul era impartit cu alti colegi care, discret, l-au parasit, discret asa cum au trait o viata lasandu-i frumoase amintiri…Subiectul
intalnirii mele cu domnia sa era pregatirea lucrarii mele pentru Conferinta dedicata catinei albe de la
Berlin. Nu din merite de mare promisiune in ale botanicii ci fiind singurul
tulcean din an am participat in prima vacanta de vara ca student la cercetari
privind cartarea buruienilor in Delta Dunarii pentru a se urmari efectul unor
erbicide in conditiile de acolo.
Am trecut cu bine
examenul la botánica de care destui studenti treceau abia dupa ce aprofundau
materia in anul acela sau in urmatorii.
Aproape neschimbat,
domnul profesor ma astepta cu cateva carti deschise la specia care ma interesa.
Erau volume noi, cele de pana in 2006 fiind cunoscute de mine la pregatirea
tezei de doctorat. Fara ochelari, sigur pe domnia sa mi-a raspuns la cateva
intrebari impletind amintiri si impresii.
Acum lucrarile
publicate le plateste din pensie si alte cateva modeste venituri dar o mare
satisfactie o are cand putinele exemplare sunt epuizate dupa ceva timp,
recompensa fiind ca acum stie ca mare parte ajung la renumite si consacrate universitati
si institute de cercetare sau botanisti. Exista cateva plante descoperite in anii de
cercetari prin tara care asa cum majoritatea sunt marcate de cel care le-a
denumit marele Linne de exemplu, au numele fostului meu profesor ca
descoperitor.
Dupa ce am incheiat discutía si mi-am luat notitele necesare, dupa ce a incuiat micul cabinet, am iesit pe hol unde studentii stateau pe scaune
asteptand sa intre la examen. Intrebat daca doamna
profesoara X este in sala de examen un pustan sictirit intreaba pe ceilalti: “Cum
le cheama pe astea, ma?” Am mers mai departe dupa ce o fata ne-a indrumat unde o
gaseam pe doamna profesoara. Chipul profesorului era ca de piatra. Am mers
amintindu-i de frisoanele care ne apucau pe toti cand pronuntam numele dumnealui
sau al profesorului de chimie Gheorghe Campeanu al carui fiu este acum Rector.
Cu o alura smechereasca la cei 84 de ani ai sai domnul Ciocarlan a zambit: “Da,
era TBC”, am ramas uimit: “Tractoare, Botanica Chimie…” Era ceva din folclorul
studentesc ce imi lipsea din cunostintele mele de absolvent. Mi-am amintit cu
satisfactie de un moment cand domnul profesor Popescu Victor intrand in
cabinetul unde eram impreuna cu alti profesori vazandu-ma ca ma ridic de pe scaun din
respect, pentru a-l saluta, mi-a spus ca sunt singurul doctorand care s-a ridicat
de pe scaun cand a intrat un decan... E ceva diferenta fata de pustiul care nu stia
nici macar cum o cheama pe profesoara "aia"…
Mergand, domnul
Ciocarlan mi-a povestit cat de greu a ajuns profesor el, al 14 lea copil al unui
taran din Neamt.
A fost o scurta
trecere prin tunelul timpului, pentru care nu pot decat sa ii multumesc, pentru
ajutorul dat in a invata meseria de horticultor dar mai ales cea de om dar si
pentru ca sunt sigur ca oricand pot gasi la domnia sa un raspuns la únele probleme
care pentru horticultura sunt identice cu problemele de matematica pentru un
politehnist. De aceea domnia sa si domnul Campeanu erau asa exigenti acum mai
bine de 30 de ani…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu