În cazul populaţiilor studiate intervinşi condiţiile specifice
pedoclimatului nord-dobrogean.
Am semnalat pe lângă principala utilitate, aceea de portaltoi, resursele
economice pe care le reprezintă pentru cofetărie, farmacie, alimentaţie,
producţia de băuturi alcoolice, producţia de accesorii de lux pentru fumătorişi
artizanat.
Specia poate fi cultivată în scopul fixării şi amelorării solurilor sau în
scop peisagistic (înflorire abundentă,aspect plăcut).
Am avut ca model monografia prof. Vasile Sonea “ Mirobolanul ”.
Am semnalat de atunci necesitatea colaborării specialiştilor silvicultori,
horticultori, biochimişti, amelioratori etc. pentru o abordare minuţioasă a
speciei, care rămîne şi astăzi un câmp de cercetare şi o soluţie pentru
introducerea pe piaţa internă dar mai ales cea externă a unor produse originale.
2. Eficienţa economică a utilizării fondului
de producţie în unităţile agricole de stat, colectiv al Institutului de
Economie Agrară Bucureşti 1989
Lucrarea a fost rodul cercetărilor şi studiilor efectuate în unităţi de
producţie agricole de stat, a fost prezentatăconducerii Ministerului
Agriculturii şi cu toate că s-a încadrat canoanelor impuse în acea
perioadăidentifica resurse pentru obţinerea unor rezultate economico-financiare
superioare.
3. Alternative de reducere a costurilor
producţiei vegetale şi animale în unităţile agricole de stat – colectiv al
Institutului de Economie Agrară – Bucureşti – 1989
Cu toate că în acea perioadăconcluziile erau obligatoriu pozitive, s-a
căutat culegerea unor informaţii reale, s-a oferit beneficiarului, Ministerul
Agriculturii, un material util, folosindu-se o bibliografie şi mijloace de
analiză moderne pentru acea perioadă.
4. Răspunderea pentru stratul de ozon
implică o grea loviturăadusă tehnicilor actuale de refrigerare dar şi o
solidaritate mondială (după“Economic Impact” nr. 67/2/1989, “Sinteza
nr.78/1989), apărut în revista“Horticultura” nr. 12/1989 pag. 41-42.
Am sintetizat informaţiile din cele două publicaţii prezentând un subiect
care îşi menţine actualitatea, nişte măsuri mai ferme la acea dată puteau
încetini fenomenele negative la care suntem deja martori: efectul de
seră,deşertificarea, etc.
5. Recoltatrea coacăzului negru –maşina a
coborât preţurile de cost ( L Arboriculture Fruitiere, martie 1989, nr. 415),
apărut în revista“Horticultura” nr. 2/1990 pag. 43.
Am prezentat un exemplu de creştere a eficienţei economice prin mecanizarea
lucrărilor de recoltat, interesant mai ales la arbuştii fructiferi unde
fructele sunt de dimensiuni mici, în ideea căse pot extinde cercetările şi la
noi, fructele acestora fiind utilizate în multe domenii.
6. Tendinţe şi posibilităţi în valorificarea
superioară a resurselor din flora spontană - Simpozionul“Valorificarea
superioară a resurselor, cerinţă fundamentală a creşterii eficienţei economice
– Timişoara –10-11 noiembrie 1989.
7. Obştea sătească-trecut, prezent şi viitor referat prezentet la Al XII lea Simpozion Naţional de Istorie şi
Retrologie Agrară a României -Deva în perioada 31 august-4 septembrie 1992
8. Resurse nelimitate pentru obţinerea
produselor din fructele de cătină albă prezentare la
simpozionul „Viitorul industriei româneşti de medicamente” Bucureşti 7 martie
1992
9. Programarea şi conducerea activităţii de
producţie în gospodăriile agro-zootehnice, valorificarea producţieişi
repartizarea veniturilor proprii lucrare elaborată la
absolvirea, la data de 30.07.1993 a cursului pentru noii încadraţi în
Ministerul de Interne.
10. Folosirea cătinei albe (Hippophae
rhamnoides L.) pe terenurile degradate din România - Universitatea de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară - Bucureşti – 2000.
În referatul semnat de domnul profesor doctor Mihai Berca se arată
călucrarea reprezintă un pronunţat accent de noutate în sensul că este studiată
o nouă resursă naturală care poate fi implementatăîn sistemul economic pe
solurile degradate. Efectul este deci dublu şi anume:
1. stabilizarea solurilor cu toate consecinţele favorabile ce decurg de
aici;
2. valorificarea fructelor extrem de valoroase prin conţinutul lor în
vitamina C şi alţi principii bioactivi interesanţi pentru sănătatea umană.
Fructele de cătină au o piaţă internă şi internaţională bună.
Tema urmează a fi dezvoltată de autor într-o lucrare viitoare.
11. Terminologia în
circuitul informaţiei agricole din şi spre România Conferinţa pentru o
infrastructurăterminologică în Europa - Paris - 13–15 Martie 2000
Am fost singurul agronom la aceastăconferinţă. O altă premieră a fost
înregistrată ulterior şi la Universitatea deŞtiinţe Agricole şi
MedicinăVeterinară prin introducerea unui curs facultativ de terminologie în
urma căruia 25 de studenţi sunt iniţiaţi în metodologia de lucru specifică
acestui domeniu care va trebui implementat în cercetarea agricolă românească.
În 1938-1943 în România a fost editată Marea Enciclopedie Agricolă, lucrare de
referinţă la acea dată care ne obligă să continuăm munca înaintaşilor şi
imensul tezaur al ştiinţelor agricole româneşti.
12. Terminologia agricolă românească la
început de drum referat prezentat la
reuniuneaştiinţifică „Limbaje de Specialitate şi Formarea Terminologului”
Colocviu şi seminar internaţional de formare în terminologie, terminografie,
terminotică 3 T”, organizate de Asociaţia
Română de Terminologie (TermRom) în colaborare cu Facultatea de Limbi şi
Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, Academia de Studii Economice şi
Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, cu
sprijinul Uniunii Latine şi al Ministerului Educaţiei şi Cercetării în
perioada 24-26 iunie 2003.
13. „Importanţa cătinei albe (Hippophae
rhamnoides L.) pentru protecţia mediului” articol apărut în revista
„Agricultorul român” anul VII, nr. 3 (75) martie 2005.
14. Utilizarea cătinei albe în România trecut, prezent şi
viitor referat
prezentat la a II-a Conferinţă Internaţională I.S.A. Beijing R.P. Chineză cu
tema „Cătina albă - O plantă cu multe utilizări, o soluţie pentru hrană,
sănătate şi mediu” – Beijing, Republica Populară Chineză26-29 august 2005.
15. „Catinologia o noua stiinta si necesitatea elaborarii
terminologiei ei” prezentare la A IV a
Conferinta mondiala “Seabuckthorn on the way between Science and Industry
Interaction” Belokuriha, Russia, September 1-6, 2009 publicata pe site-ul ISA (
International Seabuckthorn Association ) 2007.
16. Buletin de informare si documentare M.A.I. nr. 2 (97) 2010
si urmatoarele – Terminologie securitatea muncii,
protectie civila si protectia mediului dictionar
17. Postul de radio Antena Satelor o serie de emisiuni dedicate
Marii Enciclopedii Agricole a Romaniei Bucuresti 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu